SPAM si mesaje comerciale nesolicitate!

  • Sunday, 16th May, 2010
  • 23:12pm

Cum este legal sa trimiteti email-uri cu mesaje comerciale

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, a publicat cateva clarificari pentru cei care doresc sa trimita mesaje comerciale "nesolicitate". Am marcat cu rosu punctele legale cele mai des incalcate in Romania.

In general cei care trimit SPAM (desigur, fiecare considera ca nu este SPAM ci sunt informatii foarte utile si importante) trebuie sa stie totusi urmatoarele lucruri:
- SPAM-ul facut haotic doar de dragul de a face reclama aduce numai probleme
- SPAM-ul netargetat si fara opt-in, nu aduce conversion rate. Pentru cei nu cunosc termenii, inseamna ca vizitatorii care o sa intre pe site-ul dvs. o sa caute doar butonul de dezabonare sau un formular/telefon/adresa unde sa va injure.
- SPAM-ul trimis cu foarte multe adrese la cc: sau bcc: are toate sansele sa nu ajunga la nici unul dintre destinatari. Majoritatea providerilor de servicii de email au filtre anti-spam care sterg email-urile identice care se duc catre mai multi destinatari simultan, cand numarul lor este mare.
- SPAM-ul trimis deasemenea masiv, este filtrat cand destinatarii o sa il raporteze ca fiind spam.
- Mesajele comerciale nesolicitate va pot aduce amenzi de cel putin 1000 RON daca sunt raportate la MCSI si dovedite. Puteti astfel sa va faceti un calcul daca renteaza sa trimiteti un email de tip SPAM la cateva zeci de adrese de email, de unde o sa castigati poate un client de un 100RON, platind probabil 1000RON amenda.
- SPAM-ul trimis prost, introduce serverul prin care trimiteti email-ul in diverse blacklist-uri gen Spamcop, Spamhaus etc. Providerul dvs. de servicii prin care trimiteti email o sa aiba astfel un motiv foarte solid pentru a va suspenda contractul de furnizare.
- Daca trimiteti mesaje de tip SPAM mari (de exemplu o imagine de 10MBytes cu oferta dvs), trebuie sa va ganditi ca serverul prin care o sa trimiteti acel mesaj va incerca sa livreze sute daca nu giga de email-uri simultan daca ii puneti o adresa mare la cc: sau bcc:, o poza de 10Mbytes ca sa fie trimisa prin email trebuie uuencoded in prealabil, rezultand un email de 20-30Mbytes uneori chiar mai mare. Daca trimiteti catre 1000 destinatari simultan in acest caz, fortati serverul sa trimita 30 Gigabytes de email-uri, simultan. Nu va mirati daca nu ajunge nici unul dintre ele, gasiti si un filtru ulterior pe SMTP si/sau serviciile suspendate.
- Nu in ultimul rand, SPAM-ul va aduce o imagine extrem de proasta. Asa cum dvs. nu ati cumpara un lucru de la un camatar de exemplu, pentru ca stiti ca este o persoana ilegala, asa nici destinatarii dvs. nu se risca sa cumpere servicii cand stiu ca mijloacele de promovare pe care le folositi (adica spam-ul) este ilegal.


Pentru a raporta spam-ul/mesajele comerciale nesolicitate, trimiteti email la officemcsi.ro

 
"Orice persoană interesată, care se consideră prejudiciată prin conţinutul comunicărilor comerciale nesolicitate, poate depune o plângere sau sesizare în formă scrisă, datată şi semnată în mod obligatoriu, cu arătarea motivelor pe care se întemeiaza.
 
Notă:
 
1.    Cererea va conţine comunicarea comercială nesolicitată însoţită de "full-header".
       Termenul de "full-header" reprezintă ansamblul de informaţii regăsite în mesajul electronic referitoare la expeditor, destinatar, serverele de e-mail etc., altele decât cele din conţinutul efectiv al comunicării. Aceste informaţii sunt necesare în vederea identificării exacte a sursei comunicărilor comerciale nesolicitate.
 
2.    Conform art. 16 alin (4) din Legea 365 din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic, plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost anterior introdusă.
 
3.      Conform art. 7 alin. (3) din Normele metodologice din 20 noiembrie 2002 pentru aplicarea Legii 365 din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic, consimţământul comunicat printr-un mesaj transmis prin poşta electronică este valabil exprimat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) este expediat din cutia poştală în care destinatarul doreşte să primească comunicările comerciale;
b) subiectul mesajului este format din concatenarea textului "ACCEPT COMUNICĂRI COMERCIALE DIN PARTEA", scris cu majuscule, şi numele sau denumirea persoanei în numele căreia se vor transmite comunicările comerciale.
 
4.      Conform art. 8 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice din 20 noiembrie 2002 pentru aplicarea Legii 365 din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic, subiectul mesajelor transmise prin poşta electronică, care constituie comunicări comerciale, trebuie să înceapă cu cuvântul "PUBLICITATE" scris cu majuscule. Comunicările comerciale trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii referitoare la persoana în numele căreia sunt făcute:
a) numele sau denumirea completă;
b) codul numeric personal sau codul unic de înregistrare, după caz;
c) domiciliul sau sediul;
d) numerele de telefon şi fax;
e) adresa de poştă electronică.
 
5.      Conform art. 9 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Normele metodologice din 20 noiembrie 2002 pentru aplicarea Legii 365 din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic, destinatarul comunicărilor comerciale are dreptul de a-şi revoca consimţământul de a primi asemenea comunicări prin simpla notificare a furnizorului. Furnizorul are obligaţia de a implementa o procedură gratuită, accesibilă inclusiv prin mijloace electronice, prin care destinatarul să poată să îşi revoce consimţământul. Revocarea consimţământului prin mijloace electronice trebuie să-şi producă efectele în cel mult 48 de ore de la iniţierea procedurii. Furnizorul trebuie să facă publică procedura de revocare a consimţământului pe pagina proprie de Internet şi în cadrul mesajelor care conţin comunicări comerciale.

articol preluat de pe hosting-web . ro
« înapoi